Veste bună pentru Simona Halep. După ce s-a întâmplat ieri, devine principala favorită la Beijing și Turneul Campioanelor

Veste bună pentru Simona Halep. După ce s-a întâmplat ieri, devine principala favorită la Beijing și Turneul Campioanelor
Publicat: 01/10/2015, 11:25

„Vreau să pot juca la cel mai înalt nivel al meu cât mai mult posibil. Este o decizie dificilă pentru mine, dar am luat-o din dragoste pentru tenis. Anul acesta a fost plin de bucurie, dar și de decepții. Am evoluat accidentată mare parte din timp, când nu era cotul meu, era genunchiul meu și, după un anumit meci de la Flushing Meadows, inima mea”, a declarat Williams, într-un comunicat, potrivit tennismagazine.fr, în care a precizat că va mai evolua la meciuri demonstrative în acest an.

Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, anunțase deja că jucătoarea americană ar putea să nu mai evolueze până la finalul anului, pentru că nu mai este motivată după ce a ratat Marele Șelm, prin înfrângerea suferită în fața italiencei Roberta Vinci, în semifinalele US Open.

„Când a pierdut la Toronto (n.r. – în august), ea a fost foarte dezamăgită, dar a revenit la antrenamente a doua zi de dimineață, deoarece dorea să câștige US Open. Dar după acest an și după trei Grand Slam-uri (n.r. – câștigate în 2015), întrebarea este cât de înaltă este motivația ca să mai joace aceste turnee. Nu cred că ar trebui să joace, dacă motivația nu este cu adevărat înaltă”, a spus tehnicanul francez, pentru espnW.com.

Serena Williams era înscrisă la China Open, competiția de categorie Premier Mandatory de la Beijing, la care s-a retras în sferturi anul trecut, și era calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde s-a impus în finală în fața Simonei Halep.

Retragerea de la China Open și de la Turneul Campioanelor nu îi pune în pericol Serenei Williams locul 1 WTA pe care îl ocupă în prezent, cu 11.500 de puncte. Simona Halep, a doua clasată în ierarhia mondială, are 6.780 de puncte, având de apărat peste o mie de puncte până la finalul anului.

La China Open nu va participa nici rusoaica Maria Șarapova, locul 3 WTA cu 5.691 de puncte, care a câștigat ediția din 2014.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Motivul pentru care un român nu mai are voie să calce timp de un an...
Gabi Bădălău, decizie RADICALĂ după ce a pierdut procesul cu Claudia Pătrășcanu! Ce urmează să...
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
Anchetă în Timiș după ce, în spațiul public, au apărut informații că o tânără s-ar...
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național...
VIDEO. Momentul în care cântăreața greacă Marinella se prăbușește pe scenă. Artista a suferit un...
Acuzații de „blat” la adresa Antena 1, după ce Nicolai Tand și Sorin Brotnei au...
Mihaela Rădulescu, apariție de infarct la 55 de ani. Decolteul uriaș a făcut victime! Fanii...
Debit triplu pe Dunăre şi Cod Roşu de ploi adus de ciclonul Ashley. Când se...
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de...
Parada de 1 decembrie 2024 ar putea fi mutată în altă zi! Care este motivul...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia...
🔥 Preț bun la Dacia Duster III! Descoperă reducerile și dotările!
Premierul Marii Britanii se va întâlni cu Ursula von der Leyen pentru îmbunătăţirea relaţiilor cu...
Ultimele zile de PACE și primele zile de război în Europa
Pedeapsă pentru Băsescu. Fostul președinte al României NU a scăpat nepedepsit
Trucuri pentru curățat husa de la telefon. Cum devine impecabilă
Ce a putut să facă un român la ușa apartamentului său, pe scara blocului. Ceilalți...
Ana Maria Vasiliu, înmormântată în rochia de mireasă! Detalii cutremurătoare
A renunțat Flick la prieteni pentru relație? „Eram văzut ca eternul burlac, petrecăreț. Eram petrecărețul...
Surpriză de neuitat pentru Livia Eftimie! Cum i-a celebrat Spike ziua de naștere
BANCUL ZILEI. Bubulina către Bulă: - Să nu se însoare cu proasta aceea!
Joe Biden a promis că va da Ucrainei „ultimul cent” înainte să plece de la...